Cronos

Si mestecand lacom se uita la mine cu ochi maslinii, rautaciosi.

Sunt cam amortita, nu pot sa rabufnesc. Sunt amortita de raza aia fina de soare ce-mi joaca rotocol pe braz. Inchid ochii, dar nu prea mult ca sa nu pierd din vedere… viata. Si cu irisii sub pleoape, ma agat de gandurile care-mi convin.

Si uite ce frumoasa e toamna asta.

De ce asta ?

Pentru ca… asa, fara motiv. N-am niciun motiv sa ma bucur de padurile de caramel asortate cu parcuri pe a caror alei colorate pasesc oameni grabiti, cu esarfe groase si mai colorate. Bate vantul si-l las sa-mi ciufuleasca freza. Imi numar prietenii folosind degetele de la mana dreapta si descopar ca sunt in posesia unei averi greu de estimat in euro, poate doar in aur de 24 de karate.

Imi dau seama ca ma plang zilnic de treburile mult prea importante si monotone de care ma ocup. Totusi, nu ies din casa dimineata fara a-mi zambi  complice in reflexia din geam, stiind ca va fi o zi faina. Da, o zi faina, cam ca urarea aia pe care o spui unui amic cand se termina conversatia si nu stii cum sa iesi din ea lasand o impresie buna despre tine.

Si viitorul ! o, pare atat de palpitant proiectat aici si acum pe scoarta ridata si cenusie. Stiu ca nu am cum sa evit partile proaste, iar dupa ce ma asigur ca stiu asta, trec direct la cele bune: viitorul apropiat seamana cu iarna privita de sub plapuna moale, in spatele unei cani de ceai si a unui calorifer infierbantat. Iar in cel indepartat ma vad in miscare, daca nu pe aripi de vant, atunci macar pe cele ale unui cal antrenat. Si cand ajung intr-o intersectie fara indicator de directie, intreb politicos un mongol incotro sa apuc ca sa ajung in lumea cea mare.

Si ar mai fi multe trecute pe harta viitorului meu… Insa, ma intrerupe gandul pofticos la un pranz ca la mama acasa, caci de dimineata de cand mi-am servit cafeaua, ciocolata si felia de paine cu gem de capsuni, mi s-a facut pur si simplu foame.

Atunci crampa din stomac care-mi da ghes, ma scoate din uitare. Asa ca deschid ochii si iata ca, in fata imi joaca parca dezlanate,  stelute palide de ceata condensata. Si-un frig urat ce mi-a intrat in oase ma scutura prosteste. Pare tarziu… Oare de cand sunt?… Si cat o sa mai fiu ?

Pana cand, lacom, mestecand bine, ma inghite…

This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s